Familia Regală a Iordaniei: despre frumusețe și putere
Familia Regală a Iordaniei: in 2003, tronul a fost ocupat de unul dintre cei mai râvniți bărbați din lume și de o adevărată regină a frumuseții. Regina Rania a avea doar 28 de ani pe atunci și și-a câștigat astfel titulatura de ”cea mai tânără regină din lume”.
Delicatețea și feminitatea ei nu sunt însă singurele atuuri, regina Iordaniei fiind și o aprigă militantă pentru drepturile femeilor și o regină implicată cu adevărat în viața socială a locuitorilor Regatului Iordaniei.
În prezent mama a 4 copii, regina Rania și-a câștigat respectul și admirația prin promovarea islamismului moderat și prin susținerea tinerilor prin programe politice și sociale implementate în favoarea acestora.
Familia Regală a Iordaniei – Povestea de dragoste care a surprins
Rania al-Yasin s-a născut în Kuweit și a studiat economia la Universitatea Americană din Cairo. L-a cunoscut pe Prințul Abdullah în 1993, pe vremea când era o simplă funcționară într-o bancă din Amman și nici prin gând nu i-a trecut atunci că ar putea deveni regină.
A fost dragoste la prima vedere, după cum au declarat cei doi, așa că a durat doar câteva luni până să-și pună pirostriile. Rania și Abdullah s-au căsătorit pe 10 iunie 1993 și au avut 10 ani la dispoziție pentru a se adapta vieții publice și stilului de viață regal, în calitate de print și prințesă.
Familia Regală a Iordaniei – Regalitatea, o funcție ca oricare alta
Tot cu ajutorul organizației non-guvernamentale care a adus-o în atenția presei politice și economice, Rania a susținut înființarea de noi firme.
Rania a fost mereu o apărătoare a tradițiilor țării, dar a avut o contribuție importantă și în modernizarea acesteia. Frumoasa regină s-a implicat în proiecte sociale pentru protecția copilului și a familiei, în modernizarea sistemului de învățământ și în garantarea accesului la educație, dar și în dezvoltarea culturii și a turismului din Iordania.